Un copil de 4 ani s-a încuiat în casă, lăsându-și părinții în afara locuinței. Incidentul a avut loc în Ploiești, Prahova.
Părinții copilului au sunat la 112, iar un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului 1 a fost mobilizat la fața locului. Aceștia au intrat pe geamul de la balcon.
Totul ar fi avut loc după ce părinții ieșiseră pe casa scării, ușa fiind larg deschisă, moment în care cel mic a închis-o.
Speriați, părinții au sunat la 112. Salvatorii au ajuns în scurt timp și au ridicat o macara până la etajul 3 al clădirii. Pompierii au pătruns în locuință, iar micuțul era bine și nevătămat.
„Micuțul nu a fost speriat de apariția colegului nostru, privea liniștit desene animate la televizor. După deblocarea ușii, a ieșit împreună cu colegul nostru, purtându-i mândru casca de pompier”, au precizat reprezentanții ISU Prahova, după intervenție.
CITEȘTE ȘI: